ceasurile

                Am început să fug de ceasuri prin casă. Nu mai vreau să văd nici ore fixe, nici cât timp s-a scurs. Vreau să văd doar peretele ăla alb, de altfel singurul perete gol, pe care pot proiecta absolut orice imagine îmi doresc. Și îmi urmăresc filmul vieții cu interes, ca și când nu aș ști deja acțiunea și finalul. Pentru asta a trebuit să dau ceasul jos și am profitat de ocazie să îmi golesc casa de aceste obiecte groaznice. Mi se pare că aduc ghinion. În fine. Oricât de mult aș încerca să îmi mut privirea de la peretele alb, nu reușesc, și urmăresc mereu cuminte același lucru. Iar când se termină, încerc să proiectez pe perete un oarecare scenariu cu ce ar putea urma să se întample mai departe. Prima este veșnic varianta ideală, la care practic visez cu ochii deschiși. Apoi urmează bineînțeles varianta realistă, care mă face să nu-mi doresc să mai ies din bula mea de confort, doar ca să demonstrez că nu se va întâmpla așa. De-a dracu ce sunt. Dar, inevitabil, curiozitatea învinge și mergând pe principiul "hai să o fac și pe asta, ce poate să meargă rău", am aproape întotdeauna ocazia să aflu chiar ce poate să meargă rău. Și atunci revin la peretele meu alb și o iau de la capăt cu filmulețul și variante de viitor. Haos.

              

             În cu totul și cu totul altă ordine de idei, tare melodia!

I saw you this morning.
You were moving so fast.
Can’t seem to loosen my grip
On the past.

                I smile when I’m angry.
                I cheat and I lie.
                I do what I have to do
                To get by.
                But I know what is wrong,
                And I know what is right.
                And I’d die for the truth
                In My Secret Life.

                                I’ll be marching through the morning,
                                Marching through the night,
                                Moving cross the borders
                                Of My Secret Life.