Era iarna. Se întunecase de mult. Mă plimbam singură pe stradă. Am luat zapadă de pe jos, am facut un bulgare micuţ şi l-am aruncat cât de departe am putut. Brusc, am auzit pe cineva strigându-mă. Era el; îl plăceam, era persoana lângă care îmi doream să fiu. El nu părea să aibă vreo destinaţie anume aşa că am început să ne plimbăm pe străzi de nebuni. Ajunsesem în dreptul unui morman mare de zăpadă, când eu m-am gândit să îl împing. El a căzut în zăpada cu totul şi pe mine mă bufnise râsul. Nu au trecut mai mult de 5 secunde şi m-am trezit şi eu îngropată în zăpadă. Stăteam amândoi întinşi pe jos. Nu ştiam ce să fac sau ce să zic, doar mă uitam la el. Am râs amândoi apoi m-a ajutat să mă ridic şi să ma scutur, după care ne-am continuat plimbarea.
Nu mai ştiu despre ce îi povesteam cînd deodată m-a apucat de mână. M-am uitat fix la el fără a mai putea continua ceea ce spuneam. Am vrut să îmi adun ideile, să continui, dar până să apuc să fac asta m-a sărutat.Visasem atât de mult la clipa asta, credeam că nu se va întâmpla niciodată. Iar acum, în sfârşit buzele lui erau lipite de ale mele. Îl simţeam atât de aproape de mine, asta îmi doream de mult, şi aş fi vrut să rămânem aşa, lipiţi, uniţi printr-un sărut foarte mult timp. Nici nu ştiu cât de lung a fost sărutul, pierdusem noţiunea timpului. Când am deschis ochii, el se uita la mine zâmbind, un zâmbet blând, cald… neştiind ce să spun, am zâmbit şi eu şi l-am luat în braţe. M-a sărutat iar. Aceleaşi senzaţii m-au cuprins din nou iar inima îmi bătea cu putere. Eram fericta.Nu am visat.. a fost real.... :-<>
