L-a aşteptat.

L-a căutat. Sau ceva de genu’. Era mai mică şi avea impresia că totul e aşa uşor.

Mergea spre casă într-o zi. Mai avea de traversat o stradă, mai mergea puţin şi era acasă. Nu făcea ultima oră de engleză. Era ceasul aproximativ 12:00. Vineri. Prânz. Cald. Sete. Foame. Oboseală. TeVe. Pat. Divin.

Aştepta sa traverseze, ca de obicei, ilegal, prin mijlocu’ străzii. Semaforul era prea departe. Era cuprinsă de prea multă lene ca să meargă să traverseze legal. Ca în fiecare zi de altfel. Niciodată nu traversa pe la semafor.

Când s-au mai împrăştiat maşinile şi a vrut să treacă, a vazut ceva amuzant. De pe partea cealaltă a străzii, la fel ca ea, un băiat aştepta să traverseze. Tot ilegal. Era drăguţ, înalt, brunet, nu i-a văzut ochii, dar îşi imagina că sunt verzi. Avea nişte blugi care îi atârnau până la genunchi şi un tricou verde, lung şi larg, şi ghiozdan roşu. Ea nu a mai traversat. A stat să îl urmărească pe el.

Băiatul încercă să traverseze, doar că strada iar se inundase cu maşini. Urmărea foarte amuzată scena în care el făcea doi paşi înainte şi trei înapoi, pentru că nu avea cum să traverseze de maşini. Părea că dansează. Ea se întreba cum ar fi să danseze cu el. În scurt timp, el reuşi să se strecoare printre maşini şi o văzu pe ea care deja râdea în hohote. Îi zâmbi, îi spuse “Hey” şi fugi mai departe. Ea reacţionă abia când el era departe şi îşi dori să îl vadă iar să îi ceară numărul de telefon.

Peste o săptămână, aceeaşi zi, aceeaşi ora, acelaşi loc. Plecă de la şcoală. Chiuli de la ora de engleză special ca să îl aştepte. Merse spre casă şi când ajunse la locul în care îl văzuse pe băiat, se rezemă de un stâlp şi aşteptă. Era hotărâtă ca de data asta să îi ceară numărul de telefon. Aşteptă 5, 10, 15, 20 de minute şi el nu apăru. Se întreba dacă el nu trecuse deja înainte ca ea să fi ajuns acolo. Spera să vină în curând, ca să îl vadă. Mai aşteptă. Începuse să se joace pe telefon. Când trecuseră aproape 40 de minute, se hotărî să meargă acasă. El nu va veni, iar ea îl va aştepta degeaba, poate toată ziua.

“Nu îl voi mai aştpta niciodată. Oricum nu îl voi mai vedea.”

Şi plecă acasă zâmbitoare.

Nici acum nu ştie dacă el trecuse pe acolo înainte să vină ea sau după ce ea a plecat. Sau poate că şi el a aşteptat-o. Sau poate că el nu a mai trecut niciodată pe acolo.

Dar ea încă mai zâmbeşte.

Va vad...

Închid ochii. Şi vă văd. Nu arătaţi la fel. Niciunul dintre voi. De fapt, sunteţi foarte diferiţi, dar vă recunosc. Încerc să găsesc fericitele momente din viaţa mea, iar pentru asta, caut printre amintirile mai vechi. Încerc să văd totul exact aşa cum a fost.
Te văd plecând din clasa noastră. Îmi dai un şerveţel cu Barbie şi unul cu un omuleţ de zăpadă. Apoi îmi faci cu mâna şi pleci de tot.
Va văd jucând fotbal, în timp ce eu ascult “Never Gone” la telefonul lui. Are un telefon mai mare, cu cameră. Ei se sărutau în timp ce voi jucaţi fotbal.
Va văd jucând Bambilici în strada din faţa blocului. Eu intru în joc, iar el mă ajută să nu îmi cadă mingea în teren. Făceam o echipă pe cinste!
Te văd alergând în jurul blocului. Eu alerg după tine. Vreau să te prind, dar alunec şi cad.
Va văd jucând baschet la liceu, este vară şi cald. Eu mă uit la voi şi mă gândesc că poate cândva voi juca şi eu baschet deşi nu mi-a plăcut niciodată.
Te văd iar alergând, dar de data asta tu alergi după mine pentru că ţi-am luat şapca. Suntem pe câmp. Ceilalţi ne urmăresc din priviri, dar nu sunt interesaţi de ce se întâmplă de fapt. Eu cotesc brusc, iar tu aluneci pe iarbă şi cazi. Eu râd, iar tu mă prinzi.
Te văd stând pe marginea bordurii. Eu sunt lângă tine. Doar noi doi. Vorbim. Eu te împing pe spate şi mă aplec deaspura ta iar vecina observă toată scena din geam.
Te văd cum stai în faţa geamului meu. Eu îţi dau o foaie pe care ţi-am adresat câteva cuvinte. Te văd cum o citeşti şi mi-o dai înapoi.
Te văd cum te sui pe bara pe care vecinii îşi bat covoare. Te prinzi cu picioarele de ea şi îţi laşi restul corpului să atârne uşor în aer. Fac şi eu acelaşi lucru. Dar alunec şi cad.
Te văd cum stai la masă şi bei şi fumezi. Mă întreb de ce stăm la aceeaşi masă cu atâţia oameni. Îţi arunc câte o privire ocazional. Probabil că eşti timid după ce m-ai sărutat.
Ma văd făcând cremşnit cu bunica. Eu fac cremele, după care mănânc resturile de cremă de vanilie şi frişcă din bol cu degetul.
Ma văd stând în fund pe bordură noaptea. Mă ascund de lumina felinarului de pe stradă. În umbra unui copac. Tu eşti lângă mine. Îmi spui cuvinte pe care nu le pot asculta. Gândul îmi este în altă parte. Mă săruţi pentru prima dată şi mă iei în braţe. Mă simt ciudat.
Ma văd la banca la care am stat cel mai mult şi la care am mâncat cele mai multe seminţe. Mă aşteaptă maşina să plec. Îi pup pe toţi, revin la tine şi te sărut de faţă cu toată lumea, apoi plec cu maşina departe, din oraş.
Te văd stând în mijlocul străzii, în oraş. Eşti pe schiuri. Nu ştiu de ce. Stăm de vorba. Nu am mai discutat de mult timp. Nici nu prea urmăresc ce zici. Dar am grijă să fiu mereu în faţa ta, niciodată în dreapta sau în stânga. Ne mutăm pe trotuar. Vine maşina după tine. Mă săruţi şi mă întrebi dacă ne mai vedem. Eu tac, zâmbesc, mă întorc şi plec.
Te văd cum stai în bucătărie şi îţi savurezi prima ţigară din viaţa ta. Am un şoc. Aproape că nu pot respira. Mă uit lung şi mă consolez şi eu cu o ţigară.
Te văd plângând într-un pat de hotel. Nu ştiu ce să fac. Ai băut puţin cam mult. E aiurea. Ies din cameră şi îi las pe cei care au talent la consolări să îşi facă treabă.
Te văd cu mine la masă într-un restaurant select. Eşti îmbrăcată elegant într-o rochie neagră cu buline albe. Ţi-ai coafat părul frumos special pentru această ocazie şi eşti fardată. Mănânci în mod brutal şi scârbos o ciupercă. Îţi fac o poză şi mă uit în altă parte.
Va văd stând în fund pe covor înconjurate de păpuşi Barbie. Aveţi păr lung, pieptănat şi prins în coadă. Probabil că şi eu am la fel. Sunt şi eu lângă voi. Este ora 10:00. Ne jucăm. Mă uit la ceas peste puţin timp. Este 18:00.
Stau pe bancă pe Chimiştilor. Lângă mine sunt ei. Le urmărim pe ele şi fiecare mişcare a lor. Sperăm să treacă cât mai mult timp până când se vor urca în maşină şi vor pleca iar departe pentru încă un an.
Ma văd în faţa calculatorului. Purtăm o discuţie serioasă, dar pe care eu o iau cât se poate de la mişto. Râd la fiecare chestie pe care o zici şi totul pare amuzant, chiar şi atunci când tu te superi pe mine.
Ma văd în mijlocul străzii cu un grup de zece prieteni şi prietene. De fapt, chiar mai mulţi. Eu sunt într-o fustă nu foarte lungă cu alb şi negru. Noi fetele jucăm elastic. Băieţii râd de noi şi se fac şi ei că sar.
Ma văd dansând cu el în mijlocul unei încăperi la o petrecere. Nimeni nu mai dansează. Este o melodie lentă. Îl strâng în braţe. Se termină melodia. Fără să mă uit în ochii lui, mă întorc şi ies din cameră . Ne-am mai întâlnit, şi am mai “depănat amintiri” şi peste doi ani.
Mă văd stând cu el pe bancă. O amintire foarte neclară , aş zice. Vorbim chestii ca între copiii de vârsta noastră, gen 10 ani. Face o glumă şi râd. Îmi e dor. Peste cinci ani am “depănat şi noi amintiri” mai serioase.
Ma văd ieşind pe geam. El este pe stradă şi se ascunde în umbra nopţii. Reuşesc să ies fără să fac zgomot şi trag geamul ca să nu se vadă că este deschis. Vin spre el repede. Mă prinde de mână şi fugim să ne pierdem pe străzile întunecate la ora două dimineaţa.
Mă văd stând în cameră cu doi prieteni, inventând povestea Lumarei. Eu îi provoc. Ne distrăm.
Te văd cum alergi pe pistă lângă mine şi vreau să îţi mulţumesc pentru că ai fost atât de mult timp lângă mine, cu părţile tale bune şi rele. Uneori doar cu cele rele. Dar simt că te iubesc şi că eşti importantă pentru mine.


În viitorul apropiat mă voi vedea aşteptând-o pe ea în Gara de Nord, unde am aşteptat de ataea ori prieteni buni. O văd cum coboară din tren, o iau în braţe şi îi spun cât de dor mi-a fost de ea. Începem să plângem de emoţie probabil, ca ultima dată când a plecat. Mergem la mine să îşi lase bagajele şi ieşim în oraş unde facem poze cu camera mea foto proaspăt recuperată. Mi-a fost dor de ea. Şi nu numai de ea.


Deschid ochii abia dimineaţa . Am adormit şi am visat frumos.

O zi obişnuită.

Te trezeşti dimineaţa. Cel mai probabil pe la 10, pentru că îţi permiţi, întrucât începi orele în jurul prânzului. Iar daca ai franceză sau romană prima ora, poţi să nu te duci pentru că nu se pun absenţe. Oricum, tu te trezeşti târziu, nu ai stres. Primul lucru pe care îl faci după ce te ridici din pat este să porneşti calculatorul, bineînţeles. Cine ştie cine te asteaptă pe mess să mai trageţi o bârfă dis de dimineaţă… Nu e multă lume la ore de astea. Naşpa. Într-un final te decizi să te duci şi să mănânci ceva pentru că pe mess oricum nu e nimeni, dar înainte de asta, dai drumu’ la winamp la maxim ca să se audă până în bucătărie cât timp îţi iei laptele şi cerealele. Le duci în sufragerie, pentru că tu nu poţi mânca în bucătărie, unde nu ai tv. Laşi muzica să meargă în camera ta pentru că ţi-e lene să mergi până acolo să o opreşti, dar închizi uşa ca să auzi la tv. Nu gaseşti telecomanda iar asta te enervează pentru că te-ai trezit mult prea cu faţa la cearceaf ca să ai rabdare să o cauţi. Începi să stirgi nişte înjurături pentru câteva secunde, apoi zâmbeşti pentru că ai văzut-o pe masă. Depui un efort inimaginabil ca să te deplasezi 2 metrii jumate mai încolo şi o iei în sfârşit. Dai drumu la tv pe MTV sau U şi îţi torni lapte şi cereale în bol. Mănânci lent, pentru că eşti prea somnoros şi mesteci greu. Asta probabil că durează cam 20 minute. Muzică de la tv e naşpa, dar totuşi nu schimi postul pentru că e complicat să întinzi mâna ca să iei telecomanda iar. Când în sfârşit termini de mâncat, te înduri să duci bolul şi laptele la bucătărie, doar pentru că laptele se strică repede dacă nu îl bagi în frigider, şi doar nu ai vrea să te trimită părinţii să iei alt lapte de la magazin. Te aşezi iar la calculator şi încerci să afli orarul. Fizică, mate, bio, desen, franceză, psihologie şi două ore de engleză. Sigur nu ţi s-a spus greşit? Adică de ce ai atâtea ore cu profesori care te persecuta? Şi de ce profesorii care nu fac asta sunt doar câţiva, gen profii de sport, desen şi muzică? Păcat că ai doar desen azi. Mai ai o oră şi încep cursurile. Păi dacă faci cam 25 minute pe drum, e bine că ai suficient timp pentru tot. Începi să te îmbraci. Probezi juma de şifonier, ca să îţi dai seama că nimic nu-ţi vine bine şi le arunci pe toate pe jos. Într-un final rămâi în blugi şi un tricou cu hanorac peste. Te mai parfumezi puţin şi te mai aranjezi, îţi dai cu puţin rimel şi creion negru, şi observi că în 10 minute intrii la ore. Nu-i nimic, o să spui că ai întârziat din cauza traficului şi gata. Te duci lejer să te speli pe dinţi şi te întorci să îţi faci ghiozdanul. În sfârşit pleci de acasă când deja a început ora de 15 minute şi până la staţia de troleu fumezi o ţigară. Niciodată nu te sui în troleu dacă nu ai terminat ţigara pentu că eşti o fire economă. Când în sfârşit ajungi şi tu la şcoală observi că ai intaziat deja la a două oră. Naşpa. Îţi ceri scuze şi te aşezi în banca ta. Acum că nu mai eşti aşa somnoroasă, începi să îţi ţii colegii de vorbă, care mai mult ca sigur nu se supără că scapă de plictiseala unei ore de mate. Din păcate tot pe tine te observă profa vorbind şi te scoate la tablă, unde iei un 3 pentru că nu ţi-ai făcut tema şi nu ştii nimic, iar. Oare ce au toţi profii cu tine? Te superi puţin şi te duci la loc, unde deschizi o carte şi citeşti toată ora. Cam asta faci în toate orele şi speri să nu te mai scoată nimeni la tablă pentru că ai astenie de primăvară şi nu ai putut învăţa nimic în ultimele două luni. Uneori scapi, uneori nu. Rareori stai toată ziua la şcoală. De cele mai multe ori te rogi să nu mai fie soare şi să plouă sau să vină un potop ceva, ca să nu te mai tenteze Cişmigiul sau Herăstrăul. Când în sfârşit termini orele, o iei frumos spre casă cu cei 2 colegi cu care mergi de obicei. Eşti terminată şi îţi vine să te trânteşti în pat şi să dormi. De oboseală şi plictiseală îţi mai aprinzi o ţigară. Drumul până acasă parcă durează o veşnicie. Când în sfârşit ai ajuns, porneşti iar calculatorul şi winampul. Mănânci repede ceva şi te mai uiţi la tv. Stai toată seară în splendida nesimţire, iar pe la ora 8 ieşi pe afară la o plimbare de seară cu prietena ta care stă prin zonă. De obicei începi şi te plângi de şcoală. Despre cum toţi profii te urăsc şi îţi dau note mici, şi în stilul ăsta o să ajungi să dormi într-o cutie de carton. “Lasă că îţi fac eu rost de cutie, că doar îmi eşti prietenă”, îţi zice tipa de lângă tine. Ce frumos din partea ei. Ajungi pe la 9 acasă şi te aşezi iar la calculator. Stai puţin pe mess apoi dai drumul la un film până pe la 12. În cazul în care nu mai ai la ce film să te uiţi, ori stai pe mess până la 12, ori stai pe mess până la 10jumate sau 11 şi până la 12 citeşti o carte cu personaje care fac sex de 3 ori pe noapte. Apoi frântă după o zi atât de grea, te trânteşti în pat şi te cufunzi într-un somn adânc şi bine-meritat. Până a doua zi la 10, când o să începi o nouă zi, probabil la fel de asemănătoare cu cea de ieri.

Iar în cazul în care eşti tip, nu te vei da cu rimel şi creion înainte să ieşi din casă, şi îţi vei face timp să joci Dota sau Wow. Mult. Foarte mult.

Te identifici? Naşpa de tine…
PERSECUTAŢILOR !

ada.