comunicare

Crezi că ne-am dezobișnuit? Probabil că nu poți folosi cuvântul ăsta așa, pur și simplu, dar eu folosesc ce vreau eu, cum vreau eu. Și mă refeream la faptul că odată stăteam așa de mult împreună încât nici nu mai era nevoie de cuvinte. Oamenii se mirau cum din două priviri, trei gesticulații și puțină mimică știai exact despre ce vorbesc. Desigur și invers, doar că tu gesticulai mai rar și vărsai mai puține pahare. Când vorbeai, deși aparent vorbeai despre nimic, eu știam exact despre ce vorbești. Cei din jur nu puteau să înțeleagă, pur și simplu n-aveau cum, ei nu te cunoșteau ca mine. De când petrecem mai puțin timp împreună, constat că începem să avem nevoie de cuvinte. Și cuvintele astea sunt atât de greu de găsit, căci cu tine nu voi putea niciodată să folosesc cuvinte obișnuite. Chiar și eu mă pierd uneori în cuvintele tale. Sper doar să nu mă pierd de tot, pentru că dacă se întâmplă asta, nimeni nu va mai reuși să termine dicționarul tău. Ne-am dezobișnuit să vorbim strict prin priviri și gesturi, și ne îndreptăm spre banala lume a cuvintelor.