Forgive me

Lord though I walk through the valley of the shadow of death
I'm not scared cause You're holding my breath
I only fear that I don't have enough time left
To tell the world that there's no time left

Group 1 Crew- Forgive me

Am calatorit in timp

Am calatorit in timp. Am inventat o masina care sa ma transporte in timp. Este albastra. Si o pornesc apasand pe un buton. Are un buton mare cat un pomelo. Butonul este verde. Dar e un verde asa frumos, la fel ca ochii baiatului pe care il vizitez cand calatoresc in timp. L-am intalnit intr-o zi cand iesea dintr-un magazin. M-am lovit de el. Mi-am cerut scuze, mi-a zambit si a spus ca nu e nicio problema. M-am uitat in ochii lui si am vazut ca sunt verzi. Eu am
plecat in drumul meu si el in drumul lui. Urmatoarea saptamana m-am gandit la
el in fiecare zi. In fiecare persoana pe care o intalneam cautam ochii lui
verzi. Dar nu ii gaseam. Atunci am inventat masina de calatorit in timp. Si
m-am dus inapoi in acea zi. Si iar am intrat in el cand iesea din magazin. Si
iar a zambit. Si iar i-am vazut ochii verzi. Si iar a plecat fiecare in drumul
lui. M-am tot intors in acea zi timp de o luna. De fiecare data se intamplau
aceleasi chestii. Nu am avut niciodata curajul sa schimb ziua aia.

We all need some help from time to time

"Uneori e mai ușor să crezi că ești singurul din lume care se luptă, care este frustrat sau nemulțumit, sau care depășește cu greu un moment.

Dar acel sentiment e o minciună.

Și dacă nu te dai bătut, doar să găsești curajul să infrunți toate astea încă o zi, cineva sau ceva te va găsi și o să facă ca totul să fie bine.

Pentru că toți avem nevoie de puțin ajutor din când în când."

comunicare

Crezi că ne-am dezobișnuit? Probabil că nu poți folosi cuvântul ăsta așa, pur și simplu, dar eu folosesc ce vreau eu, cum vreau eu. Și mă refeream la faptul că odată stăteam așa de mult împreună încât nici nu mai era nevoie de cuvinte. Oamenii se mirau cum din două priviri, trei gesticulații și puțină mimică știai exact despre ce vorbesc. Desigur și invers, doar că tu gesticulai mai rar și vărsai mai puține pahare. Când vorbeai, deși aparent vorbeai despre nimic, eu știam exact despre ce vorbești. Cei din jur nu puteau să înțeleagă, pur și simplu n-aveau cum, ei nu te cunoșteau ca mine. De când petrecem mai puțin timp împreună, constat că începem să avem nevoie de cuvinte. Și cuvintele astea sunt atât de greu de găsit, căci cu tine nu voi putea niciodată să folosesc cuvinte obișnuite. Chiar și eu mă pierd uneori în cuvintele tale. Sper doar să nu mă pierd de tot, pentru că dacă se întâmplă asta, nimeni nu va mai reuși să termine dicționarul tău. Ne-am dezobișnuit să vorbim strict prin priviri și gesturi, și ne îndreptăm spre banala lume a cuvintelor.