Eram în casa aceea de pe deal, puţin mai sus de casa cu curte mare. Următoarea casă după cea cu curte mare. Casa mea avea curtea mult mai mică. O întreagă familie de care nu îmi amintesc nimic era cu mine acolo. Recunoşteam casa de mai jos şi nu-mi puteam dezlipi privirea de la ea. Nu prea aveam vizibilitate din cauza pomilor şi a brazilor, dar îmi chioram ochii încercând să mă conving că e casa pe care o visasem atâtea nopţi la rând. Casa în care intram în vis şi mă jucam cu nepoţeii acelor oameni. Şi cu câinii lor. Şi unde mâncam cele mai bune prăjituri întâlnite în vis.
Căutam fără oprire obiectul care le-ar fi aparţinut clar lor, ceea ce mi-ar fi dovedit că de fapt aceea este chiar casa lor. Orice obiect pe care l-aş fi întâlnit în vis când vizitam casa. Căutam o maşină albastră, căutam o cuşcă de căţel cu ţiglă pe acoperiş, căutam un leagăn care scârţâia când te dădeai pe el. Dar îmi era greu să le caut din cauza brazilor.
Ana stătea lângă mine. Era o coincidenţă că amândouă urma să dormim în aceeaşi casă noaptea aceea. De fapt, ea dormea foarte des acolo.
- Ştii cumva care este cel mai bun loc din care aş putea să privesc casa aceea?
Şi atunci răspunsul ei m-a izbit.
- Desigur, spionez în fiecare zi casa aia, te duc eu la balconul de la etaj.
