Stătea pe un scaun, în mijlocul camerei şi aştepta. O mie de gânduri se plimbau pe lobii lui cranieni ca nişte pitici într-o grădină. Vântul rece care venea pe fereastra larg deschisă îi inerva muşchii piloerectori.
Persoana din faţa lui zbiera ceva foarte tare, formând potenţial de acţiune şi lăsând membranele celulelor să fie străbătute de sodiu si potasiu. Apoi îi lipise brusc o palmă peste faţă. Într-o fracţiune de secundă se întâmplă totul : receptorii vigilenţi din piele au transformat stimulul în limbaj cunoscut numai de corp, l-au transmis mai departe spre protoneuronul din ganglionul spinal, apoi spre deutoneuronul din cornul posterior al maduvii spinării, încrucişându-l mai departe spre cordonul lateral opus, unde s-a format fasciculul spinotalamic lateral, şi spre al treilea neuron din talamus; de acolo s-a proiectat pe scoarţa cerebrală, în aria somestezică I. Venind înapoi spre efectori, el a simţit durerea. Nu era de ajuns că ştia toate aceste lucruri ce ţin de anatomie, iar durerea fizică era ce conta mai puţin. Putea îndura mai mult de atât. Ceea ce era în sufletul lui conta. Ştia că nu îşi poate repara greşeala.
"The best time to do the right thing is always right now."
