aeiou

Pauză. Gaură. 
A rămas gol. A rămas întuneric.
S-a scufundat încet încet. Până când nu a mai rămas nimic.

chestii de azi

Azi, nu ştiu... nu-mi stă părul bine deloc. Cred că ar trebui să îl întind. Mi s-a cojit lacul de pe unghii, m-aş duce la salon sa îmi facă manichiura. Am mâncat nişte paste şi cred că am mâncat mai mult decât îmi trebuia. Simt că explodez. Gata, nu mai mănânc nimic toată ziua, diseara ies şi nu aş vrea să mă simt umflată. Sunt puţin obosită. Aş bea o cafea, dar după aia iar beau prea multă şi încep să îmi tremure mâinile. Azi mi-a cerut şi el părerea în legătură cu ceva. Oare chiar îl interesa părerea mea? Trebuie să mă duc la cumpărături să îmi caut ceva frumos. Nu ştiu ce, dar chiar mi-ar trebui ceva nou. Să mă duc cu maşina? Poate că aş ajunge mai repede cu metroul, e cam aglomerat. Aş putea să îmi schimb atitudinea faţă de oameni, dar îmi plac oamenii, nu aş putea să mă port urât cu ei.
Sunt destule lucruri neînregulă, dar eu nu sunt nici măcar aproape să îmi dau seama care sunt ele. Deci, nu ştiu...

Totul se leaga

O firmitură care stă pe o masă. Pe care mai sunt nişte căni. Pe care mai e un borcan de gem de măceşe. Şi o scrumieră. La masă sunt patru scaune. Lângă unul din ele e un frigider. Toate sunt în bucătărie. În care mai e aragazul. Şi cuptorul cu microunde. Care stă pe un dulap. Pe care mai sunt mere. Şi portocale. Care stau într-un castron. Lângă chiuvetă. În care sunt vase nespălate. Şi nişte furculiţe şi cuţite.
Totul se leagă.
Dar mai sunt multe alte chestii în bucătărie.
Poate nu se leagă totul...

ieri, azi si posibil maine.

Visezi să ai parte de momente din astea mai des. Și speri ca
fiecare moment să ajungă să însemne ceva pentru tine. Să însemne mai mult. Și
încerci, dar ori nu încerci prea mult, ori exagerezi încercând. Nu e roz, vorba
vine, dar nu e nici negru. Sau mai bine,
nu e alb, nu e nici negru. E gri. Și deși bluza aia gri arata bine, nu vrei
gri. Vrei colorat. Și vrei frumos. Și vrei coerență. Și vrei somn. Și vrei să
te trezești cu zâmbetul pe buze. Și vrei inspirație. Măcar o dată, de dragul
vremurilor vechi. Și vrei sa aduni totul într-un loc, poate îți găsești
inspirația. Vrei să respiri și să simți că respiri.
Vrei cald. Sau măcar mai cald de atât. Dar e rece.
Și vrei să fie evident, dar nu pentru toată lumea. Vrei să
se schimbe ceva, vrei sa fie ca mai demult, dar nu se poate deci nu mai vrei să
se schimbe nimic. Pentru că nimic nu pare să se schimbe spre bine, totul se
duce. Vrei să mergi mai departe, dar nu chiar atât de departe. Vrei ceva și nu
știi ce vrei. E interesant dar obositor.

Forgive me

Lord though I walk through the valley of the shadow of death
I'm not scared cause You're holding my breath
I only fear that I don't have enough time left
To tell the world that there's no time left

Group 1 Crew- Forgive me

Am calatorit in timp

Am calatorit in timp. Am inventat o masina care sa ma transporte in timp. Este albastra. Si o pornesc apasand pe un buton. Are un buton mare cat un pomelo. Butonul este verde. Dar e un verde asa frumos, la fel ca ochii baiatului pe care il vizitez cand calatoresc in timp. L-am intalnit intr-o zi cand iesea dintr-un magazin. M-am lovit de el. Mi-am cerut scuze, mi-a zambit si a spus ca nu e nicio problema. M-am uitat in ochii lui si am vazut ca sunt verzi. Eu am
plecat in drumul meu si el in drumul lui. Urmatoarea saptamana m-am gandit la
el in fiecare zi. In fiecare persoana pe care o intalneam cautam ochii lui
verzi. Dar nu ii gaseam. Atunci am inventat masina de calatorit in timp. Si
m-am dus inapoi in acea zi. Si iar am intrat in el cand iesea din magazin. Si
iar a zambit. Si iar i-am vazut ochii verzi. Si iar a plecat fiecare in drumul
lui. M-am tot intors in acea zi timp de o luna. De fiecare data se intamplau
aceleasi chestii. Nu am avut niciodata curajul sa schimb ziua aia.

We all need some help from time to time

"Uneori e mai ușor să crezi că ești singurul din lume care se luptă, care este frustrat sau nemulțumit, sau care depășește cu greu un moment.

Dar acel sentiment e o minciună.

Și dacă nu te dai bătut, doar să găsești curajul să infrunți toate astea încă o zi, cineva sau ceva te va găsi și o să facă ca totul să fie bine.

Pentru că toți avem nevoie de puțin ajutor din când în când."

comunicare

Crezi că ne-am dezobișnuit? Probabil că nu poți folosi cuvântul ăsta așa, pur și simplu, dar eu folosesc ce vreau eu, cum vreau eu. Și mă refeream la faptul că odată stăteam așa de mult împreună încât nici nu mai era nevoie de cuvinte. Oamenii se mirau cum din două priviri, trei gesticulații și puțină mimică știai exact despre ce vorbesc. Desigur și invers, doar că tu gesticulai mai rar și vărsai mai puține pahare. Când vorbeai, deși aparent vorbeai despre nimic, eu știam exact despre ce vorbești. Cei din jur nu puteau să înțeleagă, pur și simplu n-aveau cum, ei nu te cunoșteau ca mine. De când petrecem mai puțin timp împreună, constat că începem să avem nevoie de cuvinte. Și cuvintele astea sunt atât de greu de găsit, căci cu tine nu voi putea niciodată să folosesc cuvinte obișnuite. Chiar și eu mă pierd uneori în cuvintele tale. Sper doar să nu mă pierd de tot, pentru că dacă se întâmplă asta, nimeni nu va mai reuși să termine dicționarul tău. Ne-am dezobișnuit să vorbim strict prin priviri și gesturi, și ne îndreptăm spre banala lume a cuvintelor.

Nimic interesant

Azi s-a întâmplat ceva ciudat... mint, de fapt, nu s-a întâmplat nimic.

De fapt mă amuz cum o cutie de Santal poate fi de mere şi de mela în acelaşi timp. Pe o parte scrie mere, pe cealaltă scrie mela. Ştiu, a fost o glumă proastă.

Asta e problema, că azi nu s-a întâmplat nimic. În schimb ieri... Ieri mi-am dat seama că nu te vreau în lumea mea. Nu ai ce căuta acolo. Pe mine nu mă interesează lumea ta. Ar trebui să mă întrebi dacă îţi dau voie să treci pragul lumii mele, iar eu aş spune „NU” şi ţi-aş trânti uşa în nas. Nu e aşa greu să îţi imaginezi asta.

Ah, şi încă ceva. Eu nu vreau să te amuz pe tine, sau să te fac să te simţi bine. Sunt prea ocupată să am grijă de mine, ştii cum e, oricât de multă atenţie mi-aş acorda, niciodată nu e suficientă. Eu tre să mă simt bine!

Cam atât s-a întâmplat ieri. Poate aş mai putea adăuga că dormisem 3 ore şi am fost praf.

Abia aştept să văd ce se va întâmpla mâine!

Şi trebuie să scap de brelocul ala hidos de la chei. Îmi aduce prea multe amintiri de căcat.

Cautare titlu

E atât de deprimant să termini o carte şi să ştii că nu are vreo continuare şi că acolo se opreşte totul, acolo se termină toate paginile pe care le-ai citit cu sufletul la gură fără măcar să respiri, pe care aproape ca le-ai trait... Nu ai vrut să se termine, dar era timpul să treci la alta carte, altă poveste. Şi unde ar fi aşa-zisa evoluţie dacă nu ai descoperi şi alte poveşti ?...

Dar totuşi ce sens are să cauţi o poveste nouă dacă cea pe care tocmai ai citit-o a fost atât de frumoasă? Trebuie! Şi totuşi am atâta energie şi mă chinuie gândul că nu am ce face cu ea. Energia mea este inutilă, nu mă ajută pe mine şi nu ajută pe nimeni. Dar să zâmbim. Poate pot consuma energia zâmbind la cei din jur, dându-le impresia ca totul e bine şi că nu ar avea de ce să îşi facă griji. Să zâmbească şi ei înapoi. Pentru că pot număra pe degetele de la o mână toate zâmbetele pe care le-am primit în ultimul timp. Lumea este ocupată. Este ocupată să fie responsabilă ca să mai aibă timp să zâmbească. Sau măcar ca să mai observe culoarea.

E clar. Faptele mele nu au nicio scuză. Dar nici eu nu am nicio scuză pentru care nu aş face toate astea. De fapt mi-aş cere scuze multor persoane, daca aş ştii cui datorez. Eu nu am greşit, eu doar am spart monotonia. Şi oamenii aceia răi care nu ştiu să zâmbească nu m-au înţeles. Aş putea promite că pe viitor voi fi mai explicită dacă aş considera că merită. Dar nu ai cui să explici. Dacă ei nici măcar acum nu zâmbesc, sigur nu vor înţelege niciodată.

Categoric trebuie să erupă vreun vulcan curând! Sau să fie vreo tornadă, să ia pe sus nişte vaci şi să le uite prin copaci, cum vedeam în desene când eram mică. Vreau să plouă tare tare tare, şi după ce se opreşte ploaia, vreau să fiu eu cea care schiţează curcubeul pe cer, ca apoi să îl pot colora cum trebuie şi cum se cade !

Does it hurt?

Aş spune multe. Mult prea multe. Dar nu contează. Pentru că nu are sens, pentru că mi-e lene, şi pentru că am obosit. Pentru că e târziu oricum. Pentru că aş minţi dacă aş zice că mint.
Oamenii sunt cele mai insensibile fiinţe, şi totuşi cu cele mai multe pretenţii la sensibilitate.

E ca şi cum te-aş minţi că am dansat la doi noaptea în mijlocul străzii pe cea mai drăguţă melodie. Şi tu te laşi convins.
Ca şi cum aş alerga pe mijlocul străzii doar pentru că vreau să alerg.
E ca şi cum ţi-as spune ce mult îmi place cămaşa aia care arată ca un căcat.
Ca şi cum m-aş da bine pe lângă tine, când tot ce vreau e să pierd timpul şi să pară că îmi pasă.

Şi cum mai e? Îţi merge bine? E în regulă să te enervezi. Ştiu.

You shout cause you're just as far in as you'll ever be out.
Maybe someday I will see you again, and you'll look me in my eyes and call me your friend...

Căcat

Hematiile trăiesc aproximativ 120 de zile, iar după moartea şi distrugerea lor se formează bilirubina si biliverdina (doi pigmenţi). Fiind insolubili în urină, adică nu-i putem pişa, ei ajung la ficat şi intră în compoziţia bilei. Ajung în intestinul subţire, în cel gros, şi se elimină prin materiile fecale. Mai exact, ei dau căcatului culoarea maro.
La indivizii suferinzi de hepatită, aceşti pigmenţi nu mai pot fi eliminaţi prin fecale. Ei ajung în tegument, în mucoase, în urină (ceea ce face urina de culoare închisă), dar problema e alta.
Dacă nu mai există în fecale, înseamnă că acestea vor fi decolorate. Cenuşii în loc de maro. Cred că e naşpa să te trezeşti dimineaţa şi, adormit, să te duci să te caci. În loc să zici "Uiteee, ce maro, voluptos şi sănătos e!", să zici doar "Ew, căcat!".

Cautarea

Eram în casa aceea de pe deal, puţin mai sus de casa cu curte mare. Următoarea casă după cea cu curte mare. Casa mea avea curtea mult mai mică. O întreagă familie de care nu îmi amintesc nimic era cu mine acolo. Recunoşteam casa de mai jos şi nu-mi puteam dezlipi privirea de la ea. Nu prea aveam vizibilitate din cauza pomilor şi a brazilor, dar îmi chioram ochii încercând să mă conving că e casa pe care o visasem atâtea nopţi la rând. Casa în care intram în vis şi mă jucam cu nepoţeii acelor oameni. Şi cu câinii lor. Şi unde mâncam cele mai bune prăjituri întâlnite în vis.

Căutam fără oprire obiectul care le-ar fi aparţinut clar lor, ceea ce mi-ar fi dovedit că de fapt aceea este chiar casa lor. Orice obiect pe care l-aş fi întâlnit în vis când vizitam casa. Căutam o maşină albastră, căutam o cuşcă de căţel cu ţiglă pe acoperiş, căutam un leagăn care scârţâia când te dădeai pe el. Dar îmi era greu să le caut din cauza brazilor.

Ana stătea lângă mine. Era o coincidenţă că amândouă urma să dormim în aceeaşi casă noaptea aceea. De fapt, ea dormea foarte des acolo.

- Ştii cumva care este cel mai bun loc din care aş putea să privesc casa aceea?

Şi atunci răspunsul ei m-a izbit.

- Desigur, spionez în fiecare zi casa aia, te duc eu la balconul de la etaj.

Hakuna Matata

Există cel puţin un moment în viaţă când trebuie să te dai bine cu capul de peretele liber al camerei tale şi să faci o analiză a ceea ce ai. Şi am tot dat cu capul de acest perete până mi-am spart capul, a curs sânge, mi-am murdărit peretele de sânge şi toate gândurile frumoase mi-au rămas acolo, în acele pete de pe acel perete. Nu am căzut în depresie. Doar că am început să vad ceea ce am din alt punct de vedere. Posibil să nu mai am ceea ce credeam ca am. Acum am altceva. Mai bine sau mai rău. Nu se ştie. Sunt două sentimente incomparabile. Mulţi copilaşi au căzut alergând în mijlocul străzii după mingea murdară de fotbal. S-au lovit rău, şi-au rupt pantalonii în genunchi şi s-au julit. Cu genunchii si încheieturile însângerate au fugit acasă la mamele lor care i-au curăţat cu rivanol sau betadină şi i-au pansat. Nu i-au certat, pentru că erau doar nişte prichindei. Încă mai învăţau din faptele lor nevinovate. Le-au cusut pantalonii în genunchi, iar a doua zi s-au dus la magazin să le cumpere o pereche nouă.

Şi tu… gândeşte-te la ce ai tu acum. Ce e mai frumos, dar şi ce e mai urât. Cât despre mine,
sigur am un perete pătat cu sânge, cu gânduri şi amintiri minunate.

Bubbly

I laugh, I love, I hope, I try, I hurt, I need, I fear, I cry. And I know that you do the same things too, so we're really not that different, me and you.