Există cel puţin un moment în viaţă când trebuie să te dai bine cu capul de peretele liber al camerei tale şi să faci o analiză a ceea ce ai. Şi am tot dat cu capul de acest perete până mi-am spart capul, a curs sânge, mi-am murdărit peretele de sânge şi toate gândurile frumoase mi-au rămas acolo, în acele pete de pe acel perete. Nu am căzut în depresie. Doar că am început să vad ceea ce am din alt punct de vedere. Posibil să nu mai am ceea ce credeam ca am. Acum am altceva. Mai bine sau mai rău. Nu se ştie. Sunt două sentimente incomparabile. Mulţi copilaşi au căzut alergând în mijlocul străzii după mingea murdară de fotbal. S-au lovit rău, şi-au rupt pantalonii în genunchi şi s-au julit. Cu genunchii si încheieturile însângerate au fugit acasă la mamele lor care i-au curăţat cu rivanol sau betadină şi i-au pansat. Nu i-au certat, pentru că erau doar nişte prichindei. Încă mai învăţau din faptele lor nevinovate. Le-au cusut pantalonii în genunchi, iar a doua zi s-au dus la magazin să le cumpere o pereche nouă.
Şi tu… gândeşte-te la ce ai tu acum. Ce e mai frumos, dar şi ce e mai urât. Cât despre mine,
sigur am un perete pătat cu sânge, cu gânduri şi amintiri minunate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu