Joi e pe Vineri.

Stăteam în curte întinsă pe mormântul lui Tutankamon şi planeta se mişca cu mine. T era lângă mine. Şi ea era în aceeaşi stare. De la o distanţă nedeterminată în acele momente, se auzea R cum spunea cele mai lipsite de sens fraze. Apoi S, C şi M râdeau. Se mai auzea C cum comenta ocazional în pauze de râs când mai respira.
-“Îmbracă-te!”
Încercam să ascult ce vorbeau acolo.

"Nero era prieten cu Bizantin."
"Fă-i mătănii! De la aia ai tu apă!"
"Sunt în Dominooo!"
"Iese fum din bucătărie! Cretino, ai uitat tigaia pe foc!"

Mă uitam la T şi nu aveam puterea să îi vorbesc. Vedeam cum ies chestii de după ea şi nu ştiam ce sunt. Ocazional îmi mai invingeam lenea şi o întrebam ce face. Era la fel ca mine. Îmi treceau o grămadă de chestii prin minte.
“De ce nu eşti aici?”
“Oare ce se va întâmpla mai departe?”
“Câte grade sunt afară?”
“Uite-l pe Maggy, motanul lui V! Cum naiba…?”
“Mi-e frig şi tremur. O să deger şi o să îmi amputeze membrele gen!”
Stăteam cu mijlocul gol pe betonul rece al mormântului lui Tuti.
-“Tremuri.” , mi-a spus T.
-“Nu ştiu de ce.”, am răspuns după câteva secunde, timp care mi-a trebuit pentru a deschide gura.
Am întors capul spre lume. R încă mai ţipa. Probabil că îşi amintea de Maria din piscină. Am văzut-o pe M. Avea ceva foarte ciudat pe cap şi aş fi putut să jur că are şapte capete care îi ies din capul principal pe care îl are orice om. Am tresărit la gândul că M nu e om. Mi-am spus că este cât se poate de om şi am întors iar capul la T pentru că lumina mă deranja la ochi. T avea ochii închişi. Mi-am zis că doarme. Îmi era foarte lene să o întreb ce face pentru a nu ştiu câtă oară. Nu mai puteam de frig. Mi-am adunat toate puterile rămase şi m-am ridicat. Apoi s-a rupt filmul...


Iar acum am la baia de acasă opt suluri de hârtie igienică glabenă cu floricele.

Următoarea zi am făcut foc de tabără cu motorina pe care am cumpărat-o eu şi C de la Petrom-ul din marginea satului. Am mers pe biciclete până acolo şi ne-a luat juma de oră.
Am căutat lemne tăiate prin garaj cu R. Erau păianjeni pe care îi mai vedeai ocazional cum se plimbă pe acolo fără nicio treabă. Am căutat în spatele curţii beţe pe care să le aruncăm pe foc şi până la urmă am găsit nişte parchet care a ars destul de frumos. Am cântat la foc, am băut, am fumat.
-“Vai vai, se vede albastru!”
-“Ce?Cum?”
-“Are lentile din alea cu reflexii.”, lămureşte M pe toată lumea.
-“Da, albastru! E superb! Să te pup!” răspunde el.

Mai târziu :
-"Tokyo Drift e în spaniolă." , spune ea. (Era vorba de melodie)
-"Bă, tu ai văzut filmul?", întreabă el.
-"Da,da." , răspunde ea.
-"Da idioato! Tokyo nu e în Spania, e în China." , zice altcineva.
(Pauză)
-"Aoleo ce proastă sunt, cum am putut să zic că Tokyo e în China. E în Japonia."

Mai târziu:
R ne-a făcut cartofi copţi în jar. Au fost atât de buni, cu unt şi cu sare. Îţi frigeau mâna chiar şi prin şerveţel. I-am mâncat cu poftă şi apoi a aruncat o găleată cu apă pe foc pentru a-l anula definitiv. Ne-am simţit bine cu toţii. A fost frumos.

Şi totuşi acum am la baia de acasă opt suluri de hârtie igienică glabena cu floricele.