L-a aşteptat.

L-a căutat. Sau ceva de genu’. Era mai mică şi avea impresia că totul e aşa uşor.

Mergea spre casă într-o zi. Mai avea de traversat o stradă, mai mergea puţin şi era acasă. Nu făcea ultima oră de engleză. Era ceasul aproximativ 12:00. Vineri. Prânz. Cald. Sete. Foame. Oboseală. TeVe. Pat. Divin.

Aştepta sa traverseze, ca de obicei, ilegal, prin mijlocu’ străzii. Semaforul era prea departe. Era cuprinsă de prea multă lene ca să meargă să traverseze legal. Ca în fiecare zi de altfel. Niciodată nu traversa pe la semafor.

Când s-au mai împrăştiat maşinile şi a vrut să treacă, a vazut ceva amuzant. De pe partea cealaltă a străzii, la fel ca ea, un băiat aştepta să traverseze. Tot ilegal. Era drăguţ, înalt, brunet, nu i-a văzut ochii, dar îşi imagina că sunt verzi. Avea nişte blugi care îi atârnau până la genunchi şi un tricou verde, lung şi larg, şi ghiozdan roşu. Ea nu a mai traversat. A stat să îl urmărească pe el.

Băiatul încercă să traverseze, doar că strada iar se inundase cu maşini. Urmărea foarte amuzată scena în care el făcea doi paşi înainte şi trei înapoi, pentru că nu avea cum să traverseze de maşini. Părea că dansează. Ea se întreba cum ar fi să danseze cu el. În scurt timp, el reuşi să se strecoare printre maşini şi o văzu pe ea care deja râdea în hohote. Îi zâmbi, îi spuse “Hey” şi fugi mai departe. Ea reacţionă abia când el era departe şi îşi dori să îl vadă iar să îi ceară numărul de telefon.

Peste o săptămână, aceeaşi zi, aceeaşi ora, acelaşi loc. Plecă de la şcoală. Chiuli de la ora de engleză special ca să îl aştepte. Merse spre casă şi când ajunse la locul în care îl văzuse pe băiat, se rezemă de un stâlp şi aşteptă. Era hotărâtă ca de data asta să îi ceară numărul de telefon. Aşteptă 5, 10, 15, 20 de minute şi el nu apăru. Se întreba dacă el nu trecuse deja înainte ca ea să fi ajuns acolo. Spera să vină în curând, ca să îl vadă. Mai aşteptă. Începuse să se joace pe telefon. Când trecuseră aproape 40 de minute, se hotărî să meargă acasă. El nu va veni, iar ea îl va aştepta degeaba, poate toată ziua.

“Nu îl voi mai aştpta niciodată. Oricum nu îl voi mai vedea.”

Şi plecă acasă zâmbitoare.

Nici acum nu ştie dacă el trecuse pe acolo înainte să vină ea sau după ce ea a plecat. Sau poate că şi el a aşteptat-o. Sau poate că el nu a mai trecut niciodată pe acolo.

Dar ea încă mai zâmbeşte.